SONI se trezeşte că are 26 de ani şi trebuie în scurt timp să moară. Serviciul pe care îl avea îi era insuportabil. Tocmai se despărţise de bărbatul lângă care stătuse 3 ani de zile şi pe care încă îl iubea. Stătea singură într-o garsonieră. Avea o singură prietenă bună, apropiată, care ţinea la ea. Mai era şi mama ei. Mai era şi Bucureştiul. Asta fiind lumea ei, îşi da seama că o să moară. Că nu o să mai bea o bere într-un club, că nu o să mai aibă o familie, nu o să mai poată face un copil. Însă toţi oamenii din jur da.
SONI, din momentul în care află că va muri, începe să trăiască. Începe să facă lucruri pe care şi le-ar fi dorit însă nu a avut curaj. Acum, neavând nimic de pierdut, începe să-şi împlinească fanteziile. Se culcă cu câţiva bărbaţi care îi ies în cale, o singură noapte. Povesteşte cu ei şi cu alţi oameni fără nici o reţinere despre orice. Îi spune unui taximetrist că are cancer din cauză că s-a uitat la OTV şi la telenovele, iar el o crede şi nu se va mai uita. Se duce la o şedinţa de terapie de grup şi se indragosteste de un tip bolnav de HIV.
SONI vrea să trăiască în timpul care i-a rămas cât mai mult, aşa că începe să ia droguri uşoare care să o ţină trează. Doarme nu ca să fie odihnita a doua zi ci fiindcă este prea obosită acum. Şi de fiecare dată are coşmaruri groaznice, care sunt povestite în manieră cinematografică, reuşind să transmită exact starea de haos şi frică pe care o resimte. Imaginea cancerului care muşca din ea.
